Wednesday, May 16, 2012

Stiri tv economie: Bursa cade vertiginos până la nivelurile din noiembrie 2011

Valoarea tranzacţiilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este dublă fa ţă de cea normală şi se apropie de 82 de milioane de lei (peste 18,5 milioane de euro), cu o jumătate de oră înaintea închiderii sesiunii de tranzacţionare.

Chiar dacă peste trei sferturi (61,5 milioane de lei sau aproape 13,8 milioane euro) din această lichiditate provin din cele 3 tranzacţii cu titluri de stat româneşti, vestea nu este bună.

Obligaţiunile româneşti au fost vândute cu preţuri în uşoară scădere, ca urmare a deteriorării generale a înceredere în pieţele emergente.

Cea mai tranzacţionată acţiune a fost cea a SIF Tranilvania (simbol bursier SIF3), care s-a afla în ziua ex dividend, adică în prima zi în care achiziţia titlruilor SIF 3 nu mai dă şi dreptul la dividende.

SIF3 scade aproape de maximul extins la 25%, permis de sistemul bursei şi s-au vândut acţiuni de peste 6,4 milioane de lei.

Mai ales scăderea SIF3 a dus la o pierdere de peste 5% a indicelui BET Fi, care face media ponderată a variaţiilor preţurilor celor 5 SIF-uri şi ale Fondului Prioprietatea, al doilea cel mai lichid titlu de azi, cu un rulaj de peste 4,3 milioane de lei.

BET Fi a căzut sub suportul tehnic de la 21.000 de puncte şi, prin testarea acestui prag de siguranţă piaţa a pus sub semnul îndoieli tendinţa de creştere, declanşată toamna trecută şi confirmată la începutul acestui an. Ceilalţi indici, de asemeni pun la încercare propriile praguri de siguranţă.

No comments:

Post a Comment